Nu întâmplător se numeşte ansamblul folcloric din Erdec-Burnu aşa: “Dor basarabean”. Sentimentul sfâşietor al neamului românesc defineşte întru totul existenţa acestor oameni care trăiesc parcă la capătul lumilor, în mica peninsulă ce pătrunde în lacul Cătlăbuga, la stânga Deltei Dunării. Iar dorul este al bătrânilor, al oamenilor care au trăit “pe timpul românilor”, precum Nichita Culcia, al maturilor crescuţi în spiritul limbii române, aşa cum este fiul său, Ion Culcia, agricultor şi interpret de muzică populară. Dorul este al celor tineri, al copiilor pe care i-am văzut dansând, i-am auzit cântând în graiul străbunilor lor. În seara aceea, i-am ascultat pe Nichita şi pe Ion Culcia unindu-şi dorurile într-o doină de jale: “Rău îi, mamă, prin străini,/ Ca noaptea prin mărăcini...”
Glasurile lor se răsuceau în inimi ca un cuţit şi-aveam să ne dăm seama că, neştiindu-i, ne fusese şi nouă dor de ei; iar acum, cunoscându-i, încă mai tare dor ne va fi.
Şi de n-ar fi sârma ghimpată, şi unii, şi ceilalţi grabnic am trece peste apă, să ne strângem din nou în braţe.
Dorurile se mai adună, uneori, şi altfel. Acum un an şi jumătate, ansamblul din Erdec-Burnu a susţinut un concert la Cluj-Napoca, împreună cu un alt ansamblu folcloric, “Dor transilvan”, din vechea cetate a Ardealului. Proiectul, susţinut de Asociaţia Culturală Naţională “Basarabia” a Românilor din regiunea Odessa şi de Guvernul României, prin Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, s-a numit chiar aşa: “Se-ntâlneşte Dor cu Dor”. Tot atunci, s-a semnat o “Declaraţie de înfrăţire” între cele două ansambluri folclorice.
In Jurnalul National din 27 februarie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu