marți, 24 februarie 2009

Glossă pentru cei şapte tei eminescieni


Aprilie 1996. "Luna curăţeniei", în toate cele trei mari oraşe: Bucureşti, Chişinău şi Odessa, legate printr-un "nu-ştiu-ce". Propagandă pentru replantarea pădurilor: preşedinţi ieşiţi în decor, dând cu sapa şi târnăcopul. Sunt plantate hectare de pomi fructiferi, din roadele cărora se vor face samahoncă şi lichioruri. Dar, uite care a fost ideea mea: împreună cu Sandu Dorogan, preşedintele Tele-radio Moldova, am cumpărat, în număr fără soţ, puieţi de tei crescuţi în Basarabia din sămânţă dâmboviţeană. I-am dus, apoi, la Odessa unde, împreună cu consulul României, Mircea Bonciu, i-am plantat, să vegheze singurătatea poetului.
"S-aud pe valuri vânt,/ Din munte talanga,/ Deasupra-mi teiul sfânt/ Să-şi scuture creanga"...

Testamentul poetului se putea împlini, acolo, la malul mării, la Odessa. Un val înspumat, un tei. Şapte tei. Au crescut, după aceea, o vreme, dând mugure, frunză, floare, făcând umbră...
Până-ntr-o zi, când o ploaie acidă le-a vestejit frunza şi le-a uscat rădăcina. Bănuiesc o mână criminală, care a turnat otravă lângă tulpinile tinere. Teii aceştia, fără soţ, ca şi plopii, păreau în mintea unora prea plini de sevă românească. "Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi şi nouă toate;/ Ce e rău şi ce e bine/ Tu te-ntreabă şi socoate"... Însă poţi să rămâi "la toate rece", cum îndeamnă Poetul?

In Jurnalul National din 24 februarie 2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu